Există câteva mituri în alimentație, iar unul dintre ele este cel legat de consumul legumelor.
Și anume, mulți oameni au impresia că legumele proaspete sunt mai sănătoase decât cele congelate.
Dar să vedem ce este adevărat și ce nu.
Legume proaspete, în sezon
În primul rând, putem fi cu toții de acord asupra faptului că în ceea ce privește gustul, cele mai bune legume sunt cele consumate proaspete și în sezon, adică exact atunci când este ritmul lor natural de coacere. Și bineînțeles, cu cât lanțul de aprovizionare este mai scurt, cu atât mai bine!
De aceea, ideal este în primul rând să știm care este calendarul coacerii legumelor și să achiziționăm legume cultivate local, în țară, sau chiar în localitățile de lângă noi, pentru a ne asigura că ajung la noi cât mai repede direct de la producător.
O metodă bună este să achiziționăm legumele din piață, dar să ne interesăm dacă cei care le vând sunt într-adevăr producători autorizați și nu intermediari.
Dacă le cumpărăm din supermarket, este important să citim etichetele legumelor, pentru a afla proveniența. De regulă, legumele aduse de la distanțe mari sunt culese încă necoapte, pentru a nu se altera pe drum, și nu au aceleași beneficii nutriționale ca cele culese coapte.
Primăvara, de exemplu, ne putem bucura de multe verdețuri: urzici, ștevie, usturoi verde, leurdă, lobodă, spanac, ceapă verde sau mărar, dar și de ridichi sau fasole verde.
Vara, ai grijă să ai mereu în casă roșii, rădăcinoase, castraveți, vinete sau varză.
Toamna, este perfect dacă poți consuma dovlecei, conopidă, cartofi, praz, sfeclă sau fasole, dar și ardei kapia sau gogoșari.
Legumele în afara sezonului
În afara sezonului, legumele nu vor avea evident același gust și aceleași proprietăți nutritive. Cu toții ne-am străduit să găsim roșii cu gust în mijlocul iernii, dar este evident că nu pot fi la fel ca cele culese vara în grădină.
Trebuie să fim deci atenți la ce alegem, și, de ce nu, să luăm în considerare consumul legumelor congelate.
Deasemenea, o alternativă sunt și legumele la conservă, mai ales dacă le luăm pentru a le încorpora în mâncăruri gătite, existând o mulțime de opțiuni pentru roșii întregi la conservă, fasole păstăi sau mazăre. Și în cazul conservelor, este important să citim eticheta și să ne asigurăm că în afară de legumele în sine, apă și puțină sare, acestea nu conțin și alți conservanți.
Legumele congelate
De regulă, produsele congelate pe care le găsim în piață sunt legume coapte în marea lor majoritate în timpul recoltării. Ceea ce înseamnă că ele sunt congelate în momentul ideal, atunci când conțin cei mai mulți nutrienți și vitamine.
La o comparație a valorilor nutritive a legumelor proaspete cu cele ale legumelor congelate, diferențele sunt foarte mici, astfel că putem spune că legumele congelate sunt la fel de sănătoase ca cele proaspete.
În plus, ele au și avantaje evidente. Le putem depozita cu ușurință în congelator și folosi la nevoie, mai ales dacă vorbim de pregătirea ciorbelor, tocănițelor, supelor cremă sau a piureurilor de legume.
Există pe piață atât de multe variante, inclusiv mix-uri de legume pentru anumite feluri de mâncare, ceea ce ne ajută la economisirea de timp prețios, atât la cumpărături, cât și la gătit.
Indiferent dacă decizi să consumi legume proaspete sau congelate, este extrem de important să le incluzi în alimentația zilnică, pentru că aceste alimente reprezintă cea mai importantă sursă de vitamine și minerale, de care organismul tău are nevoie.
Legumele sunt bogate în fibre, conțin o cantitate mare de apă, îți ajută sistemul imunitar și digestiv. Desemenea, ajută la eliminarea toxinelor din organism și stimulează intelectul.
La Jarinka, importanța legumelor în preparate este una crucială.
De aceea, NU folosim niciodată bază de mâncăruri la ciorbe și tocane, care conțin legume deshidratate dar și monoglutamat de sodiu, sare și conservanți.
Folosim o multitudine de legume proaspete, alese cu grijă. La anumite preparate, folosim spanac sau vinete congelate de calitate, din surse verificate. Suntem atenți întotdeauna la etichetele conservelor, pentru a elimina cât mai mult conservanții din preparate. Cumpărăm verdețuri proaspete și avem grijă să pregătim mereu mâncăruri de sezon, ca ciorbă de lobodă, mâncare de urzici sau hummus cu leurdă.
Comments